|
|
Croaziera, 1981, premieră în ziua de 13 aprilie 1981 la Bucureşti, Premiul ACIN, Marele premiu la Festivalul filmului pentru tineret, Costineşti, şi Premiul pentru regie la Festivalul naţional „Cântarea României”, 1981, are ca pretext urmărirea traiectului unei excursii pe Dunăre, acordată unor tineri pentru realizări în diversele lor preocupări, cu sugestia unui traiect existenţial involutiv. Construit pe motivul lumi ca navă, filmul ni se relevă ca o parabolă a demagogiei, trecerea fiind progresivă şi accelerată de la promisiune şi entuziasm la dezamăgire şi eşec. Sub un aspect mai subtil, mai profund, filmul ne apare ca un discret ceremonial de iniţiere în corupere, în şantajare, în deriziune. Aici este foarte clară ideea de Calvar, de Golgotă. Pretextul: o excursie câştigată la un concurs banal. Dar, de fapt, este un traiect de la promisiune la uitare, de la speranţă la deziluzie, de la încredere la dezamăgire şi disperare, de la certitudine la incertitudine şi eşec. Filmul este un ceremonial de iniţiere în „arta” ratării, un „tratat” despre eşec. Dintr-un premiu acordat, excursia se transformă într-un pariu cu destinul. Ea devine un instrument de manipulare, un contract cu diavolul. Filmul, de aceea, are o subtilă sugestie. Extrapolând, excursioniştii noştri par umanitatea însăşi; aparent amabili, dar apoi agresivi, to’arăşu Proca şi Velicu, ticăloşiţi, cu „limba lor de lemn”, sunt oamenii puterii, puterea însăşi, într-un adevărat sistem concentraţionar, intolerant. Şi aici iubirea apare ca un posibil reper. Dar, ca şi în Probă de microfon, cuplul erotic (Marin şi Lili), de sugestie mitică, eşuează în derizoriu. Lili le continuă consecvent pe Maria din Cursa şi pe Ana din Probă de microfon. Hăituită, ea rătăceşte pe spaţii mari în speranţa unei fixări. Eternul feminin în ipostaza unei existenţe nesigure, tragice. Remarcabil este ritmul filmului. Un ritm exterior al întâmplărilor, vioi, sprinten, antrenant, aparent amuzant (ascendent), şi un ritm interior, abia perceptibil, al sensurilor adânci, surprinzând treptele involuţiilor morale (descendent). În acest film, analiza psihologică ajunge la un rafinament neegalat în cinematografia română. Vaporaşele cu excursionişti pe Dunăre sugerează veşnica trecere, eterna scurgere, adică unul dintre cele mai frecvente şi mai fertile motive din arta, din cultura universală, cu trimitere biblică: Vanitas vanitatum, omnia vanitas.
_______________________________________
Totul e imagine si sunet....restul e tacere....
|
|
