|
|
Patul conjugal (1993), Premiul UCIN, cu care a participat la festivalurile internaţionale ale filmului de la Olympia (Chicago), Viena, Berlin, Belgia, Sankt Petersburg, Ierusalem, distins cu Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Troia (Portugalia) şi cu un premiu acordat lui Gheorghe Dinică pentru interpretare, deschide o nouă trilogie, trilogia postdecembristă. Filmul se derulează într-o ambianţă urbană, a Capitalei, un fel de Sodomă, de Gomoră a prăbuşirii morale şi spirituale ca urmare a unor tare istorice, dar şi ca urmare a neînţelegerii noţiunilor de “democraţie” şi “libertate”. Dar nu cumva, datorită acestor tare istorice şi în lipsa unei educaţii îndelungate, democraţia şi libertatea preluate în sens european duc la noi, inevitabil, la anarhie? De aici, proliferarea ticăloşiei, a abjecţiei, expansiunea dizolvantă a răului, ideea că acesta prevalează asupra binelui, că este mai seducător, mai atractiv, că el capătă forma unor instituţii, a unui sistem, a unui instrument de manipulare, că este ireversibil. Dar şi ideea că binele este neputincios. Toate aceste idei se desfăşoară pe fundalul unei conştiinţe individuale şi colective traumatizante, al unei memorii ce nu se poate elibera de sechelele unor fapte, evenimente, şi împrejurări aberante, generatoare de nenorociri. Patul conjugal, simbolul central, capătă dimensiunea unui “theatrum mundi” pe care cuplul adamic demonizat mimează un colocviu despre omniprezenţa şi atotputernicia Răului. Imaginile României postdecembriste, imagini respingătoare, compun un univers uman pervertit, prostituat, într-un proces de galopantă prăbuşire morală şi spirituală. Acestea se încheagă într-o viziune apocaliptică halucinantă, viziune frecventă la cei mai valoroşi creatori ai secolului XX, dar mai ales la expresionişti. Filmul lui Mircea Daneliuc este un “ţipăt”. Este un film despre intoleranţă, ca pandemie. În concepţia lui Mircea Daneliuc, istoria este o succesiune de crime şi trădări; prin urmare, ca o consecinţă logică, ea este condusă de criminali, trădători şi monştri. Istoria este neprielnică valorilor şi favorabilă nonvalorilor. Valoarea, aşadar, la modul absolut, continuă să rămână o aspiraţie, un drum al Calvarului, al jertfei. Mircea Daneliuc identifică mecanismele intime ale răului şi ale instituţiilor sale, precum şi urmările lor dezastruoase: coruperea, pervertirea şi, apoi, şantajarea tuturor – procedeu comun tuturor sistemelor social-politice intolerante, totalitare. Patul conjugal este de o duritate greu de suportat. Aici, mai mult ca în celelalte filme, răul este total, dizolvant, iar starea de degradare românească – o constantă a filmelor lui Daneliuc – semnifică o decisivă prăbuşire morală şi spirituală. Acest univers, uman cândva, dar dezumanizat, pare asemenea unui hău. Exactitatea consemnării, concreteţea imaginii sunt de o forţă neobişnuită. Avem aici, mai mult decât în celelalte filme ale lui Mircea Daneliuc, senzaţia de reportaj, de document. Patul conjugal este un film moral pentru că propune o meditaţie etică şi filosofică asupra răului, pentru că, prin valoarea lui estetică, devine universal – expresia stării omului contemporan de pretutindeni, dezorientat, însingurat, angoasat. Aparent total pesimist, o antiutopie ce evocă o antilume, acest film, prin insistenţa cu care ne arată răul, stimulează setea de bine, frumos şi adevăr, adică devine mobilizator şi optimist. Prin acest film, ca şi prin A unsprezecea poruncă, Mircea Daneliuc propune o estetică a oribilului, a respingătorului. Este de reţinut şi sugestia unei justiţii implacabile, imanente. Spectacolul de gală a fost prezentat într-o Sală a Palatului ornată caricatural, grotesc, ca pentru un congres de partid. De fapt, proiecţia chiar a sugerat ambianţa, atmosfera unui posibil al XV-lea congres al partidului. Mai bine spus, un anticongres. Aici, hotarul dintre realitate şi ficţiune, dintre logic şi absurd, a fost pulverizat. Drapele roşii, lozinci extrase din cuvântări, obiecte de prost gust, cadouri omagiale expuse în holuri, amintind de clişeele realismului socialist, un panou preluat din film – “Români, vi se pregăteşte ceva?” – atârnat peste tot, marşuri şi cântece mobilizatoare, versuri ocazionale, omagiale, însăilate de versificatori de curte şi recitate de actori foarte cunoscuţi, “oneşti”, şi, în fine, vocea fostului dictator repetând sacadat faimoasa replică de la mitingul fatal din 21 decembrie 1989, adresându-se aici spectatorilor, ca o gazdă bună sau ca un plasator: “tovarăşi, aşezaţi-vă la locurile voastre”. După spectacol, un grup de pionieri, ca în ceremonialul ştiut, au oferit cravate roşii membrilor echipei de filmare. În memorabila seară, Mircea Daneliuc, în sala destinată prin tradiţie congreselor omagiale, a ţinut tuturor o nemiloasă lecţie de moralitate, într-o manieră originală. Filmul a produs o puternică impresie la festivalurile internaţionale: explozii de admiraţie, dar şi respingeri vehemente.
Mircea Dumitrescu
_______________________________________
Totul e imagine si sunet....restul e tacere....
|
|
