|
|
Pepe şi Fifi este un eşec. Nu un film despre eşec, despre ratare, despre deriziune, ceea ce ar fi remarcabil, ci un film ratat. Singurul merit real al lui Dan Piţa, în acest film, este asumarea problematicii complicate şi presante a României de astăzi. Defectul major al filmului nu constă, cum s-a spus, în asumarea prea multor aspecte ale vieţii cotidiene, ci în faptul că nu reuşeşte să confere acestora o înfăţişare artistică. De aici provine, de fapt, senzaţia de aglomerare, de îngrămădire, de avalanşă sufocantă. Prostituţia, bişniţa, minciuna, şantajul, delaţiunea, conflictul între generaţii, mizeria materială a străzilor, problema locuinţelor etc., dacă ar fi fost transfigurate estetic, ar fi putut alcătui o frescă, o epopee. Acest lucru însă nu se întâmplă, transfigurarea este absentă. De aici provin şi celelalte neajunsuri evidente ale filmului: o imagine expediată, un montaj grăbit, un joc al actorilor improvizat, incoerent, neglijent, chiar vulgar prin stridenţe. Şi, în acest galop învălmăşit, ideile se destramă, mor, ficţiunea artistică eşuează într-un fel de document impur, trădat. Pendulând între un document neasumat şi o ficţiune autolimitată, filmul pare un fel de hibrid. Şi aici, ca la majoritatea filmelor sale, Dan Piţa supralicitează finalul. Imaginea şi sunetul, stoarse la maximum, dau o falsă senzaţie de monumentalitate, de măreţie. Confecţionarea este excesiv de vizibilă. Tunelul nu mai este un simbol încărcat artistic, ci un simplu element de recuzită. În plus, apar în film unele imitaţii deranjante pentru cel iniţiat în fenomenul cinematografic. Carol, infirmul aflat permanent într-un cărucior, transformat în tribună, aminteşte de personajul lui Hal Ashby din Întoarcerea acasă; secvenţa cu înălţarea zmeului aminteşte de o secvenţă aproape identică din Monştrii de Dino Risi; bărbatul solid, chel – evident, rău, agresiv, cretin –, este un clişeu al filmului nord-american recent; tunelul din final aminteşte cel puţin de Canalul lui Andrzej Wajda sau de Procesul lui Orson Welles. Nici măcar debuturile, Cristian Iacob şi Mihai Călin nu pot fi luate în consideraţie, „lucrarea”, artistic, vorbind, e prea minoră. Pepe şi Fifi este deci un regretabil eşec în filmografia lui Dan Piţa.
Mircea Dumitrescu
_______________________________________
Totul e imagine si sunet....restul e tacere....
|
|
