|
|
Despre cutremurătoarele evenimente din luna decembrie a anului 1989, de la Timişoara, cu abominabilele lor crime, aproape imposibil de egalat în istoria României, nu s-a scris nici o carte temeinică şi nu s-a realizat nici un film convingător. Incapacitatea puterii neo-comuniste (Iliescu–Năstase), exercitată prin partidul unic PSD, de a-şi asuma responsabilitatea, manipularea mijloacelor de informare în masă (excepţie făcând cotidienele „Evenimentul zilei” şi „România liberă”, precum şi unele posturi de radio precum BBC), a făcut imposibilă iniţierea şi finalizarea unor astfel de întreprinderi. Marius Theodor Barna încearcă să elimine această gravă lacună prin ultimul său film, Sindromul Timişoara. Manipularea, o producţie România, 2004. Născut în Oradea, în 1960, a absolvit Facultatea de Mecanică din Timişoara în 1985 şi Facultatea de Regie – Film şi TV din cadrul Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti în 1995. A fost asistent de regie la mai multe filme artistice de lungmetraj, producător scenarist de spoturi publicitare şi video-clipuri, regizor de emisiuni TV şi teatru radiofonic, iar între 1999 şi 2000 a fost profesor asociat la Şcoala Superioară de Jurnalism din Bucureşti, ţinând cursul de comunicaţii audio-vizuale. Familiarizat cu sistemul scurt-metraj pe 35 mm., realizează documentarele Colonia penitenciară (1991), Loopingurile de la mansardă (1992) şi filmele de ficţiune pe 35 mm. Viaţă nesigură, dar eroică (1994) şi Mail Life (1995). Realizează, totodată, filmele de ficţiune de lungmetraj Război în bucătărie (1998), iniţial gândit de Stere Gulea, şi Faţă în faţă (1999). A fost distins cu mai multe premii la festivalul naţional de la Costineşti şi la festivalurile internaţionale de la Edinburgh, Montreal şi Sankt Petersburg. Este şi autorul volumului de teatru Erotica 2000.
În filmul Sindromul Timişoara. Manipularea, cele două componente, fondul şi forma, se pot analiza separat. Fondul nu se constituie într-o evocare clară, cuprinzătoare şi viguroasă a crimelor din decembrie 1989. Nu relevă, fără ezitare, motivaţia, implicaţiile consecinţele şi, mai ales, autorii lor – toţi lideri ai dictaturii comuniste. Ceea ce ni se arată este generator de confuzie şi neconvingător. Forma, la rândul ei, este generatoare de confuzie, autorul recurgând la o formulă hibridă, un amestec arbitrar de document şi ficţiune. Efectul este negativ, fiecare specie anulând-o pe cealaltă şi fiecare anulându-se pe sine. Ficţiunea diminuează considerabil expresivitatea documentarului, diluându-l, iar documentul creează falsa impresie că, dacă nu total, măcar în parte, cele considerate ca fapte reale sunt simplă ficţiune. Senzaţia este neplăcută, de minimalizare şi chiar de involuntară manipulare. În fond, filmul este ratat. Pentru corecta înţelegere a celor petrecute la Timişoara, pe baza şi în limitele unei realităţi evidente, un documentar constituit cu rigoare, după legile interioare ale acestei specii, ar fi fost cea mai potrivită soluţie. În filme care se referă la importante fapte, evenimente sau întâmplări istorice, amestecul nefinalizat estetic de document şi ficţiune, folosirea ca metodă de exprimare a ambiguităţii şi suspansului sunt în mod fatal dăunătoare. Interesul constant al regizorului pentru problematica social-politică a României contemporane nu-şi găseşte aici acoperire.
_______________________________________
Totul e imagine si sunet....restul e tacere....
|
|
