|
|
Ruxandra Zenide (născută în 1975, la Bucureşti), licenţiată în relaţii internaţionale la Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva, are primul contact cu cinematografia prin FAMU (Facultatea de Înalte Studii Cinematografice) din Praga, unde urmează un program de un an de zile. Emigrată împreună cu familia în Elveţia, când avea doar 14 ani, Ruxandra Zenide debutează ca regizoare de film cu mediumetrajul de ficţiune pe 35 mm Stejarii verzi, după ce anterior realizase filmul de şcoală Dust, turnat în Cehia şi vorbit în cehă.
Stejarii verzi (Marele Premiu pentru scurtmetraj la Festivalul de la Locarno 2004) asumă o problematică nouă şi presantă a României, adopţiile de minori. Se ştie că statul român a fost de nenumărate rânduri în tratative cu diverse ţări occidentale, chiar la nivel prezidenţial, întrerupte, se pare, acum trei ani, privind această acţiune, cererile fiind destul de numeroase şi frecvente. În subtext, adopţiile de minori au şi un alt aspect, acela al traficului de carne vie (chiar al celui de organe), generatoare fiind de mari câştiguri ilicite. Sub preşedinţia lui Ion Iliescu, adopţiile de copii s-au constituit într-o febrilă activitate. Nu avem însă suficiente dovezi că în această perioadă ele ar putea fi încadrate în crima organizată. Filmul derulează povestea a doi minori – fraţii George şi Gabi – şi a unei familii de francezi, dispusă s-o înfieze pe Gabi. Pentru a o salva, fratele ei mai mare, care se opune adopţiei şi, implicit, separării lor, o ascunde în pădure, într-o magazie cu aspect folcloric. Gestul lui George are semnificaţia investirii pădurii şi tradiţiilor folclorice cu înţelesul simbolic de elemente ocrotitoare, pe fundalul unei ambianţe cu aromă de idilism şi discrete implicaţii politice, de fantastic, de basm. Reacţiile şi acţiunile celor doi fraţi, în afara gestului de autoapărare, au înţelesuri mai profunde, legate de subconştientul individual şi colectiv, în sensul apartenenţei la un univers uman demult constituit. Ambianţa – şcoala, cu sala de mese, căminul, locuinţa directorului şi a cetăţeanului francez, magazia cu profil folcloric, pădurea – se remarcă prin culoare locală perfect armonizată la nivelul ansamblului, sub înfăţişarea unui univers coerent. În acest scop, regizoarea foloseşte tehnica alternării şi întrepătrunderii de planuri, tehnica unui suspans bine dozat şi temperat – care generează sentimente de aşteptare. Simbolistica nu este căutată, iar suprasensurile decurg dintr-o fluentă înlănţuire a elementelor componente. Astfel, albul zăpezii semnifică inocenţa, naivitatea, iar eclerajul difuzează o atmosferă de intimitate, de mister. Prezenţa cretinului semnifică lipsa de discernământ, de înţelegere a celor din jur. Ca exprimare, tânăra regizoare nu recurge la mijloace subtile, sofisticate, iar tonul ii este simplu, direct, spontan, şi prin aceasta deosebit de convingător.
Mircea Dumitrescu
_______________________________________
Totul e imagine si sunet....restul e tacere....
|
|
